Bărbații în negru 2

SINOPSIS

Ce ușurare! Șarmul primului filmul – inspirat de benzile desenate ale lui Lowell Cunningham despre agenți secreți la patru ace care monitorizează activitățile extraterestre pe Pămînt și care trebuie să protejeze planeta de scursura universului – se păstrează și în acest sequel care duce pînă la ultimele consecințe comice raportul dintre arogantul Jay (Will Smith) și taciturnul Kay (Tommy Lee Jones). Ca și în povestea originală, storyline-ul e numai o cortină pe care sînt atîrnate cîteva accesorii brilante, cum ar fi o vizită la un magazin de casete video specializat în filmele lui Oliver Stone, al cărui vînzător e, evident, paranoid, sau pseudo stilul de filmare inspirat din show-urile televizate de genul “urmărire generală”, replicile răutăcoase ale lui Frank și apariția supriză a lui Michael Jackson. Acțiunea debutează cu Jay, care e din ce în ce mai dezamagit de activitatea diviziei MIB. Planeta e din nou amenințată cu distrugerea de către o creatură multi tentaculară, deghizată într-un manechin pentru lenjerie (Lara Flynn Boyle) care mai recrutează și un bufon cu două capete (Johnny Knoxville). Jay trebuie să-l convingă pe fostul său partener , acum convertit în poștaș, să-l ajute dar, ma întîi trebuie să-i redea vechea personalitate care i-a fost suprimată prin neutralizare. Spectatorii vor aprecia atît concizia lui MIB II, cît și flerul lui comic. Marca unui blockbuster care se respectă e ușor de recunoscut aici – frisoane imature și rîsete genuine. Se ride mult și bine la MIB2, mai ales de Frank care monopolizează ecranul cu înțepăturile sale sarcastice. Între Smith și Jones, un dandy plin de texte și un dur cinic, exstă o tachinare continuă și o chimie explozivă, de ajuns să-i transforme într-un cuplu clasic. Boyle e suprinzător de bună în rolul sinistrei seducătoarei cu puteri reptiliene. Pe frontul fizic, Stan Winston, vrăjtorul de efecte speciale, izbutește o panoplie remarcabilă de invadatori spațiali, unul mai fantezist și debil decît altul. Ritmul galopant se potrivește perfect celor 88 de minute economice ale filmului, caci o supradoză de extratereștri poate însemna o mahmureală visuală a doua zi. Muzica de stare a lui Danny Elfman e rețeta perfectă pentru aceast meniu gurmand care amestecă acțiunea, umorul și efectele speciale.